Wicca este o religie neopăgână ce acordă o importanţă majoră naturii.^[1] A fost popularizată în 1954 de către Gerald Gardner, un pensionar, fost funcţionar public britanic. La vremea aceea, Gardner folosea termenii de "cult vrăjitoresc" şi "Vrăjitorie" referindu-se la această religie, iar cei ce o practicau erau denumiţi în mod colectiv "Wica",^[2] de la un cuvânt englezesc ce însemna "vrăjitorime".

În prezent, cei ce urmează această religie sunt numiţi wiccani. Religia se axează pe venerarea unei Zeiţe (văzută în mod tradiţional ca fiind Zeiţa Întreită) şi a unui Zeu^[3] (în mod tradiţional, Zeul Încornorat). În unele accepţiuni, cei doi apar ca şi aspecte ale unei singure Divinităţi de natură panteistă, manifestându-se sub forma mai multor zeităţi politeiste. Alte trăsături ale religiei wicca sunt folosirea rituală a magiei, codul moral şi cele opt sărbători din cursul anului, care reflectă schimbarea anotimpurilor. Există mai multe sub-curente wicca, denumite tradiţii. Credinţele şi ritualurile fiecărei tradiţii variază în diferite măsuri.

Politeismul

Zeiţa hindusă Kali

Percepţia dualistă a Zeiţei şi a Zeului este deseori extinsă în aşa fel încât devine un fel de panteism dualist. În cuvintele ocultisului Dion Fortune, "toţi zeii sunt un singur zeu, toate zeiţele sunt o singură zeiţă".^[12] Pe scurt, zeii şi zeiţele din toate religiile sunt de fapt manifestări ale unui singur Zeu şi, respectiv, ale unei singure Zeiţe. De exemplu, un wiccan poate considera că zeiţa germanică Eostre, cea hindusă Kali şi Fecioara Maria sunt forme ale aceleiaşi Zeiţe supreme. Prin analogie, zeul celtic Cernunnos, cel grec Dionisos şi Dumnezeul iudeo-creştin pot fi priviţi ca aspecte ale unui singur Zeu.

Alte abordări înclină mai mult spre politeism şi consideră că zeii şi zeiţele sunt entităţi separate. Abordările panteiste văd zeităţile nu ca persoane ad litteram ci ca arhetipuri metaforice sau ca forme de energie.^[13]

Deşi aceste concepte asupra divinităţii par a fi foarte diferite una de cealaltă, ele nu se exclud reciproc. Unii wiccani consideră că e mai benefic să adopte una sau alta în funcţie de circumstanţă.

Divinitatea unică

Animismul

Wicca este la bază o religie care crede în imanenţa esenţei divine, iar pentru unii wiccani acest lucru implică şi elemente de animism. O credinţă foarte importantă în unele tradiţii wiccane este că Zeiţa şi Zeul (sau zeiţele şi zeii) se pot întrupa, cel mai adesea prin intermediul Preoteselor sau a Preoţilor în cadrul unor ritualuri specifice.

Viaţa de apoi

Părerile despre viaţa de apoi sunt diversificate. ^[14] Totuşi, o accepţiune larg răspândită este cea a reîncarnării. Raymond Buckland susţine că sufletul se reîncarnează în membri ai aceleaişi specii de mai multe ori, scopul fiind de a învăţa şi de a avansa sufleteşte,^[15] dar aceasta nu este o credinţă universală printre wiccani. O zicală wiccană spune că "dacă ai fost o dată vrăjitor, eşti pe vecie vrăjitor" (în original în engleză "once a witch, always a witch"), care face referire la faptul că wiccanii ar fi reîncarnările altor wiccani sau vrăjitori.

De obicei, wiccanii care cred în reîncarnare cred că, înainte de a reveni în lume, sufletul se odihneşte puţin în Cealaltă Lume sau Lumea Verii, pe care Gardner o denumeşte "extazul Zeiţei". ^[16] Mulţi wiccani cred că pot vorbi cu spiritele morţilor din Cealaltă Lume prin intermediul mediumurilor sau a tablelor ouija, mai ales de sărbătoarea Samhain. Unii însă condamnă aceste practici; de exemplu, Marele Preot Alex Sanders a spus "Morţii sunt morţi, lăsaţi-i în pace".^[17] Această credinţă este inspirată probabil din spiritualism, care era în vogă în vremea lui Gardner şi cu care acesta a avut de-a face.^[16]

Cu toate că există anumite credinţe legate de viaţa de apoi, wicca nu insistă prea mult cu aceasta, ci se concentrează pe viaţa prezentă. Istoricul Ronald Hutton a observat că "atitudinea adoptată instinctiv de majoritatea vrăjitorilor păgâni pare a fi că dacă te bucuri cât mai mult de viaţa prezentă, acest lucru se va reflecta mai mult sau mai puţin şi în viaţa de apoi, aşa că merită mai mult să te concentrezi asupra prezentului". .^[16]

Magia

Wiccanii cred în existenţa magiei şi că aceasta poate fi manipulată sub forma vrăjitoriei. Uneori cuvântul apare scris în engleză magick (spre deosebire de grafia obişnuită magic), un termen inventat de ocultistul Aleister Crowley şi care face însă trimitere mai mult la relgia Thelema decât la wicca. Vrăjile wiccane sunt efectuate în cadrul unui ritual, într-un cerc sacru. Scopul este de a determina producerea unor efecte reale (detaliate în secţiunea "Ritualuri"). Printre cele mai obişnuite vrăji wiccane se numără cele de vindecare, de dragoste, de fertilitate şi de înlăturare a influenţelor negative. ^[18]

Natura ceremonială, ritualică a magiei este acceptată de mulţi wiccani. ^[19] De pildă, Aleister Crowley a afirmat că magia este "ştiinţa şi arta de a produce schimbări după voinţa [practicantului]", iar MacGregor Mathers a spus că magia este "ştiinţa controlării forţelor secrete ale naturii". ^[19] Magia este considerată o lege a naturii ce încă nu a fost înţeleasă de ştiinţa modernă.^[19] Alţi wiccani nu pretind că ştiu cum funcţionează magia, ci cred doar în ea deoarece i-au resimţit efectele. ^[16]

Mulţi wiccani din perioada timpurie, cum ar fi Alex Sanders şi Doreen Valiente, şi-au numit practicile "magie albă", spre a fi în opoziţie cu "magia neagră" asociată în opinia lor răului şi satanismului. Unii wiccani contemporani descurajează această diferenţiere terminologică, cu argumentul că negrul ca şi culoare nu ar trebui să fie asociat cu răul.^[20]

Cercetătorii Rodney Stark şi William Bainbridge au susţinut în 1985 că wicca "a răspuns secularizării cu o întoarcere hotărâtă înspre magie" şi că este o religie reacţionară ce va dispărea în curând. Istoricul Ronald Hutton a criticat această opinie în 1999 spunând că dovezile arată contrariul şi că "un mare număr [de wiccani] lucrează în domenii foarte avansate [ale culturii ştiinţifice], de exemplu în domeniul calculatoarelor".^[16]

Cele cinci elemente

Wiccanii cred în existenţa celor cinci elemente în mod metaforic (nu literal ca în Grecia antică). Elementele sunt considerate reprezentări ale stărilor de agregare ale materiei. Multe ritualuri magice presupun invocarea elementelor, cel mai important fiind sfinţirea cercului magic. Cele cinci elemente sunt aerul, focul, apa şi pământul, alături de spirit, care le uneşte pe primele patru.^[27]

Diverşi autori au folosit mai multe analogii pentru a explica acest concept. De pildă, wiccana Ann-Marie Gallagher l-a descris prin comparaţie cu un arbore. Un arbore e format din pământ (sol şi materie vegetală), apă (sevă şi umezeală), foc (corespondentul fotosintezei) şi aer (producerea de oxigen din dioxid de carbon). Toate acestea sunt unite prin spirit.^[4]

Fiecare element este asociat unui punct cardinal: aerul cu estul, focul cu sudul, apa cu vestul, pâmântul cu nordul şi spiritul cu mijlocul.^[4] Totuşi, unii wiccani, cum ar fi Frederic Lamond, susţin că aceste asocieri sunt valabile doar în cazul geografiei Angliei de sud, unde s-a dezvoltat wicca, şi că wiccanii ar trebui să le adaptezii specificului geografic al regiunii în care se află. De exemplu, locuitorii coastei de est din America de Nord ar trebui să invoce apa nu dinspre vest, ci dinspre est, adică dinspre Oceanul Atlantic.^[28]

Simboluri

Simbolul Zeiţei Întreite este compus din Luna în creştere, Luna plină şi Luna în descreştere

Wiccanii folosesc diferite simboluri, la fel cum creştinii folosesc crucea şi evreii steaua lui David. Cel mai important dintre acestea este pentagrama, ale cărei cinci colţuri simbolizează cele cinci elemente,^[29] precum şi ideea că fiinţa umană, cu cele cinci extremităţi, este o reprezentare la nivel microcosmic a universului. Alte simboluri întâlnite în wicca sunt triquetra şi cele trei Luni reprezentând Zeiţa Întreită.

Unelte

Ritualurile wicca presupun utilizarea unor unelte magice speciale. Printre acestea se numără un cuţit neascuţit numit athame, o baghetă, o amuletă şi o cupă. În plus, de multe ori se foloseşte şi o mătură, un cazan, lumânări, tămâie şi un cuţit mai mic cu lama curbată, denumit boline. În cercul magic se află de obicei un altar pe care se aşează aceste unelte. Aici se pot pune şi obiecte reprezentând Zeul şi Zeiţa.^[30] În unele tradiţii se obişnuieşte ca, înainte de intrarea în cercul magic, practicanul să ţină post în acea zi şi/sau să se îmbăieze ritual. După terminarea ritualurilor, se adresează mulţumiri Zeului, Zeiţei şi Paznicilor, iar apoi se închide cercul magic.

Un aspect controversat al wicca, mai ales în tradiţia gardneriană, este obiceiul unor practicanţi de a fi goi când efectuează ritualuri. În limba engleză se foloseşte termenul skyclad ("înveşmântat doar cu cerul"). Totuşi, când lucrează îmbrăcaţi, wiccanii poartă robe prinse cu curele la brâu, haine cu aspect medieval sau chiar şi haine normale.

sursa:Wikipedia